Propoziţiile categorice atipice mai sunt numite şi propoziţii închise deoarece cuantorul limitează numărul de elemenete la care se referă.
Propoziţiile atipice trebuie aduse la forma standard după următoarele reguli:
1. P se referă la toţi S
1.1 Propoziţia de tipul „Numai S sunt P” devine „Toţi P sunt S”
De exemplu, propoziţia „numai plantele exotice sunt ornamentale” se transformă în „toate plantele ornamentale sunt exotice„, cu subiectul logic „plante ornamentale” şi predicatul logic „plante exotice”
1.2 Propoziţia de tipul „Numai S nu sunt P” devine „Nici un P nu este S”
De exemplu, propoziţia „numai maşinile noi nu sunt scumpe” se transformă în „nici o maşină scumpă nu este nouă” cu subiectul logic „maşină scumpă” şi predicatul logic „maşini noi”
2. P se referă la unii S
2.1 Propoziţia de tipul „Numai unii S sunt P” devine „Unii S nu sunt P”
De exemplu propoziţia „numai unii oameni bogaţi sunt zgârciţi” se transformă în „unii oameni bogaţi nu sunt zgârciţi” cu subiectul logic „oameni bogaţi” şi predicatul logic „oameni zgârciţi”
2.2 Propoziţia de tipul „Numai unii S nu sunt P” devine „Unii S sunt P”
De exemplu propoziţia „numai unele mamifere nu sunt carnivore” se transformă în „unele mamifere sunt carnivore” cu subiectul logic „mamifere” şi predicatul logic „carnivore”
3. P se referă la un număr din elementele lui S
3.1 Propoziţia de tipul „Numai trei elevi au învăţat” devine „Totalul celor care au învăţat este trei”

(mai sunt si alte reguli)

Propozițiile categorice pot fi reprezentate grafic cu ajutorul diagramelor Euler sau a diagramelor Venn.
Obs.1 În metoda Euler haşura se foloseşte pentru zonele în care există elemente, iar în metoda Venn pentru zonele vide. În cazul metodei Venn zonele nevide se marchează cu *  sau x.
Obs.2 Metoda Venn presupune o diagramă standard în patru zone:
Cele patru zone ale diagramei propuse de John Venn sunt:
1.S care nu sunt P; 2.S care sunt P; 3.P care nu sunt S; 4.elemente care nu sunt nici S nici P.

Universale afirmative  Toţi … sunt …  A sau SaP

Particulare afirmative Unii … sunt … I sau SiP

Universale negative  Niciun … nu este ….  E sau SeP

Particulare negative  Unii … nu sunt …  O sau SoP

Universale afirmative Toţi … sunt … A sau SaP

Particulare afirmative Unii … sunt … I sau SiP

Universale negative Niciun … nu este …. E sau SeP

Particulare negative Unii … nu sunt … O sau SoP

Propoziţiile categorice pot fi caracterizate prin următoarele:
1. redau un singur raport între doi termeni absoluţi;
2. au valoare de adevăr;
3. la nivel lingvistic se exprimă prin propoziţii declarative;
4. au în structura lor un subiect logic (S), predicat logic (P), operaţii logice şi cuantori.
Obs. Propoziţiile logice sunt diferite de propoziţiile gramaticale.
Pentru a stabili valoarea de adevăr a unei propoziţii putem:
a. observa obiectele respective sau
b. folosi teorii, demonstraţii, argumente.
Astfel există:
a. propoziţii de observaţie (ex: unii elevi au adormit) şi
b. propoziţii teoretice (ex: există un centru al pământului)
Obs. Nu trebuie confundate cele două criterii. După valoarea de adevăr propoziţiile pot fi: adevărate, false, nesigure. După felul în care se stabileşte valoarea de adevăr propoziţiile pot fi de observaţie sau teoretice.
Cei doi termeni care compun o propoziţie categorică sunt:
S – subiectul logic, obiectul gândirii, cel despre care se spune ceva; şi
P – predicatul logic, cel care spune ceva despre obiectul gândirii.
Operaţiile logice vizează legătura dintre cei doi termeni şi sfera termenului subiect (pentru a arăta dacă noţiunea predicat se referă la toate sau numai la o parte din elementele sale). Primul tip de operaţii determină calitatea iar cel de al doilea cantitatea.
Forma standard a unei propoziţii categorice este:
± (±S) ± (±P) care se citeşte este adevărat/este fals că (toți/unii S) sunt/nu sunt (toți/unii P)
Clasificarea propoziţiilor categorice:
1. după calitate pot fi afirmative (de tipul  S este P) sau negative (S nu este P);
2. după cantitate sunt universale, particulare şi individuale;
Obs. Cantitatea propoziţiilor categorice este dată de prezenţa (nu întotdeauna explicită) cuantorilor.
Cuantorii pot fi:
– universali: toţi, toate, niciun;
– particulari: unii, unele, majotitatea, cei mai mulţi;
– individuali: acesta, eu, un nume propriu, pronume sau adjectiv demonstrativ, pronume personal la singular;
În cazul propoziţiilor universale P se referă la întreaga sferă a lui S (la fiecare element din sfera lui S). În cazul propoziţiilor singulare sunt două situaţii: predicatul se referă la un singur element din sfera subiectului. Ex. „Acest elev nu înţelege nimic”; subiectul este un termen individual (are un singur element). Ex. „Ştefan cel Mare era mic”; În ambele situaţii propoziţiile singulare pot fi tratate ca propoziţii universale (pentru că P se referă la toată sfera lui S). În cazul propoziţiilor particulare P se referă la o parte din elementele lui S.
După un criteriu compus al cantităţii şi calităţii deosebim următoarele tipuri de propoziţii:
1. universale afirmative, 2. universale negative, 3. particulare afirmative şi 4. particulare negative.
Ele se notează cu vocalele din cuvintele latine afirmo şi nego.
Deci propoziţiile afirmative vor fi A (universală) şi I (particulară), iar propoziţiile negative vor fi E (universală) şi O (particulară).