Într-un birou sunt un număr egal de fumători şi de nefumători iar regula cu interzicerea fumatului în spaţiile publice nu există. Fiecare fumător este dispus să plătească 1 euro pe zi pentru dreptul de poluare iar fiecare nefumător este dispus să plătească 0,5 euro pe zi pentru dreptul asupra aerului curat. Ce credeţi că se întâmplă ?

Dilema prizonierului este o reprezentare simplă în teoria jocurilor, care arată clar tendinţa strategiilor competitive de a se încheia cu rezultate negative pentru toţi actorii implicaţi. Cooperarea este mai puţin preferabil decât acţiunea individuală, egoistă, pentru că oamenii au tendinţa de a-ş i urmări preponderent doar propriile interese şi vor bloca mereu comunicarea şi cooperarea, chiar dacă această acţiune le va aduce doar deservicii.
Există în raport cu o regulă dată două strategii:
a. respectarea regulii şi
b. nerespectarea regulii
În funcţie de comportamentul celor doi participanţi (A şi B) există următoarele variante:
-varianta 1: A respectă regula şi B respectă regula – avantaj reciproc;
-varianta 2: A respectă regula şi B nu respectă regula – avantaj unilateral pentru B;
-varianta 3: A nu respectă regula şi B respectă regula – avantaj unilateral pentru A şi
-varianta 4: A nu respectă regula şi B nu respectă regula – dezavantaj reciproc,
Dacă A şi B cooperează se realizează varianta 1 şi avantajul este reciproc. Dar intervine raţionalitatea individuală, fiecare se gândeşte că ar fi mai avantajos pentru el dacă celălalt ar respecta regula şi el nu. Pentru A este mai avantajoasă situaţia 3 şi pentru B este mai avantajoasă situaţia 2. Astfel se ajunge la situaţia 4 (în care nimeni nu respectă regula şi dezavantajul este reciproc) . De aici se observă uşor necesitatea cooperării pentru că în cooperare toate părţile câştigă, pe când în conflict unul sau toţi pierd. În teoria economică sunt descrise situaţii asemănătoare.
Piaţa presupune un număr mare de producători şi de cumpărători cu putere mică astfel încât nici unul să nu poată influenţa piaţa sau preţul. Această situaţia este numită de economişti atomicitate perfectă. În cazul în care ea nu se regăseşte pe piaţă concurenţa şi libera iniţiativă pot fi afectate. Oligopolul este o formă de concurenţă imperfectă în care lipseşte atomicitatea ofertei (agenţii economici producători sunt în număr mic şi pot influenţa piaţa). Oligopolul necooperant este o situaţie când pe piaţă sunt două firme care nu încearcă să domine piaţa ci doar să-şi maximizeze profitul în funcţie de comportamentul celeilalte. În aceste fel se ajunge la un echilibru în care nici o firmă nu va dori să-şi modifice producţia deoarece o creştere a producţiei proprii înseamnă o diminuare a profitului iar o reducere a producţiei are acelaşi rezultat. Altfel spus, firma nu poate ieşi din joc dar nici nu-şi poate îmbunătăţi situaţia (situaţie numită în teoria jocurilor echilibru Nash). O altă situaţie se referă la bunurile publice, adică la bunurile care, deşi sunt produse de cineva, toată lumea are acces în mod liber şi este foarte greu ca cineva să fie exclus de la consumul lor (parcuri, iluminat public, etc). În această situaţie majoritatea preferă necooperarea, adică încearcă să utilizeze bunurile publice fără să plătească. Mai este cunoscută această situaţie şi ca problema pasagerului clandestin.

Dilema prizonierului este cel mai folosit exemplu de joc cu sumă nezero în care alegerile “raţionale” conduc spre rezultate indezirabile pentru toţi jucătorii. Jocul dilema deţinutului este descris în mod uzual drept o variantă a povestirii următoare, iniţial atribuite lui A. W. Tucker.
Doi copărtaşi la crimă sunt arestaţi şi ţinuţi în celule separate. Procurorul nu poate condamna pe nici unul la crimă, decât în cazul în care unul va mărturisi, deşi ambii pot fi condamnaţi pe baza unor delincte mărunte dacă tac amândoi. Procurorul propune fiecăruia aceeaşi înţelegere: dacă unul va mărturisi iar celălalt nu, primul va fi eliberat pentru că a ajutat la clarificarea cazului iar celălalt va primi pedeapsa cea mai aspră. Dacă mărturisesc amândoi, vor primi pedepse moderate, deşi în mod normal pedeapsa ar fi fost mai mare. Dacă nu mărturiseşte nici unul, primesc amândoi condamnări pentru delicte minore. Fiecare deţinut poate mărturisi sau nu. Considerată individual mărturisirea ar fi avantajoasă (măreşte şansele de câştig şi minimalizează pierderile) indiferent ce face celălalt. Dacă ambii aleg avantajos (mărturisesc) rezultatul este rău pentru amândoi. Deşi interesul comun este să nu mărturisească, interesul individual face din mărturisire alegerea “raţională”

Teoria jocurilor reprezintă un ansamblu de gândire preocupat de strategiile unei decizii raţionale în situaţii de conflict sau competiţie, unde fiecare participant sau jucător caută să-şi maximizeze câştigurile sau să reducă la minim pierderile. In teoria jocurilor, strategia şi decizia unui jucător depind de strategiile şi deciziilor celorlalţi jucători aflaţi în competiţie.
Teoria jocurilor presupune raţionalitate din partea jucătorilor în gradarea preferinţelor lor, estimând probabilitatea şi determinând aşteptările pe care la are fiecare relativ la alegerile celuilalt.
Strategiile de joc pot fi descrise drept:
-2 persoane, sumă zero, câştigul unuia este egal cu pierderea celuilalt;
-2 persoane, sumă nonzero, pierderile nu sunt egale cu câştigurile, ambii pot pierde sau câştiga;
-n persoane, suma zero, mai mulţi jucători, câştigurile egale cu pierderile;
-n persoane, sumă nonzero- pierderile şi câştigurile nu sunt egale.
Conform teoriei jocurilor strategia se defineşte ca ansamblu de reguli ce guvernează comportamentul jucătorului în orice situaţie de joc posibilă. Orice strategie comportă un scop, reguli (de evaluarea a situaţiilor realizate şi de determinare a mutărilor următoare), precum şi o succesiune de alegeri ce traduc un plan. La nivelul argumentativ scopul strategiei este reprezentat de persuasiune (prezentare convingătoare a elementelor informative alese), regulile privesc statutul epistemologic al tezelor (obiectele acordului, ceea ce este admis ca normal, valabil), iar planul dă seama de alternanţa argumentelor, de eficienţa lor

Două firme conduse de Abel şi Cain produc şi oferă spre vânzare produse alimentare ecologice. Ele îşi impart piaţa şi vând aceeaşi cantitate de bunuri. Fiecare firmă obţine câte 100 euro profit. Dacă una dintre fime îşi face reclamă atunci acaparează şi o parte din clienţii celeilalte şi îşi creşte profitul cu 50% (cealaltă firmă aflâdu-se la nivelul pragului de rentabilitate). Dacă ambele firme îşi fac reclamă atunci profitul fiecăreia este de 80 euro. Explicaţi cum va reacţiona Abel indiferent de decizia lui Cain.

Un călător care foloseşte avionul poate ajunge de la oraşul A la oraşul B într-o oră; aceeaşi călătorie durează cinci ore cu autobuzul. Un bilet de avion este de 30 u.m., iar pentru un bilet de autobuz trebuie să se plătească 10 u.m..
1.Care ar fi mijlocul de transport ales de o persoană ce poate câştiga 2 u.m.  pe oră?
2.Dar pentru o persoană care ar putea câştiga 10 u.m. în fiecare oră ce alegere ar face?
3.Dar când câştigă 5 u.m. pe oră, cu ce anume va circula?

Firmele Aa si Bb sunt singurele care produc şi vând pe piaţă acelaşi tip de produs la acelaşi preţ.
Singurul lucru pe care il pot face pentru a creşte vânzările este să investească în reclamă.
Dar decizia unei firme de a creşte cheltuielile de publicitate o avantajează si pe cealaltă firmă.
Situaţia ar fi:

1.Aa creşte cheltuielile atunci câştigul ei este de …
2.Aa creşte cheltuielile şi Bb le reduce, câştigul pentru Aa este … iar pentru Bb este …, avantajată fiind firma …
3.Aa creşte cheltuielile şi Bb le creşte şi ea , câştigul pentru Aa este … iar pentru Bb este … , avantajată fiind  …
4.Aa reduce cheltuielile şi Bb le creşte, câştigul pentru Aa este … iar pentru Bb este …, avantajată fiind firma …
5.Aa reduce cheltuielile şi Bb le reduce şi ea, câştigul pentru Aa este … iar pentru Bb este … , avantajată fiind …

Următoarele întrebări se referă la clasă şi la sala de clasă.
Există două opţiuni pentru fiecare elev din clasă:1. păstreză curăţenia sau 2. nu păstrează curăţenia.
Rezultatele pot fi: I. sala de clasă este curată sau II. sala de clasă nu este curată.
1. Dacă aleg 1 şi ceilalţi aleg 1, rezultatul va fi
2.Dacă aleg 1 şi ceilalţi aleg 2, rezultatul va fi
3.Dacă aleg 2 şi ceilalţi aleg 1, rezultatul va fi
4.Dacă aleg 2 şi ceilalţi aleg 2, rezultatul va fi
5.Situaţia cea mai bună pentru clasă este
6.Siutaţia cea mai bună pentru mine este
7.Rezultatul cel mai posibil va fi

Primele preocupări în acest sens datează din 1943 când doi economişti publică „Teoria jocurilor şi comportamentul economic” şi cunosc un avânt deosebit după 1960 când teoria este aplicată în cele mai variate domenii, în care oamenii realizează că rezultatul acţiunilor lor depinde nu numai de ei, ci şi de acţiunile celorlalţi participanţi.
Teoria utilizează trei ipoteze:
jucătorii se comportă raţional;
fiecare ştie că ceilalţi sunt raţionali;
toţi cunosc regulile jocului.
Jocurile pot fi clasificate în raport cu diverse criterii:
a. în raport cu modul în care comunică jucătorii între ei: jocuri cooperative şi jocuri necooperative (jocurile cooperative sunt acele jocuri în care jucătorii comunică liber între ei înainte de luarea deciziilor);
b. în raport cu desfăşurarea în timp: jocuri statice şi jocuri dinamice (jocul static este acel joc în care deciziile jucătorilor se iau simultan, după care jocul ia sfârşit);
c. în raport cu natura informaţiei: jocuri cu informaţie completă şi jocuri cu informaţie incompletă (jocul cu informaţie completă este acel joc în care toţi jucătorii cunosc numărul celorlalţi jucători, strategiile fiecăruia, şi regulile jocului);
d. în raport cu structura câştigurilor: jocuri de sumă nulă şi jocuri de sumă nenulă (jocul de suma nulă este acel joc în care suma câştigurilor este zero);
e. în raport cu numărul de jucători: jocuri cu doi jucători, jocuri multipersoană şi jocuri contra naturii.
Cele mai cunoscute sunt dilema prizonierului, jocul laşului şi problema întâlnirii .
Din perspectiva acestei teorii putem spune că libertatea noastră de decizie şi de acţiune depinde de modul în care ştim sau credem că vor decide sau acţiona ceilalţi actori implicaţi. Deşi pentru noi pare a fi mai bună o decizie (de a nu mărturisi, de exemplu, în cazul dilemei prizonierului), luăm o alta (mărturisim), în funcţie de modul în care credem că vor acţiona ceilalţi şi de rezultatele scontate.
1. Dilema prizonierului.
Două persoane sunt bănuite că au săvârşit o infracţiune. Celor două persoane li se face o propunere: dacă una dintre ele recunoaşte, atunci scapă nepedepsită, iar cealaltă trebuie să ispăşească o pedeapsă de cinci ani. Dacă cele două persoane decid să nu mărturisească, rămân doar dovezi circumstanţiale şi pot primi câte o pedeapsă de patru ani. Niciuna dintre persoane nu cunoaşte decizia celeilalte. Stabiliţi cum raţionează şi decid cele două persoane şi care este rezultatul. Care ar fi fost decizia cea mai bună? De ce se întâmplă aşa?
2. Jocul laşului
este un joc în care două persoane se angajează într-o activitate din care poate rezulta o vătămare serioasă, dacă cel puţin una dintre ele nu cedează. În jocul laşului, dacă oponentul tău cooperează, atunci pentru tine e mai avantajos să nu cooperezi. Dacă oponentul tău nu cooperează, atunci e mai bine pentru tine să cooperezi. Construiţi un exemplu de joc al laşului. Comparaţi dilema prizonierului cu jocul laşului.
3. Problema întâlnirii.
Doi oameni se pierd unul de celălalt într-un labirint (poate fi şi un parc sau un supermarket). Ei trebuie cumva să se întâlnească şi nu au niciun fel de indicii suplimentare. Fiecare din ei are două variante: fie stă pe loc şi aşteaptă să fie căutat de celălalt, fie începe el să caute.Stabiliţi care sunt alternativele de acţiune. Comparaţi cu dilema prizonierului şi cu jocul laşului.

Un călător are la dispoziţie, pentru a ajunge din A în B, două mijloace de transport: avionul şi autobuzul. Dacă optează pentru avion, durata călătoriei va fi 2 ore, plătind un bilet de 40 u.m., în timp ce pentru autobuz va plăti 25 u.m., pentru o călătorie de 5 ore.
1. Ce va alege dacă această persoană câştigă 3 u.m. pe oră?
2.Ce va alege o persoană care câştigă 10 u.m. pe oră?
3. Ce va alege o persoană care câştigă 5 u.m. pe oră?