Solomon Marcus

Confuzia dintre limbajul-obiect si metalimbaj da nastere paradoxului
„[…] Într-adevăr, ce situaţie poate fi mai neaşteptată, mai contrară mentalităţii
generale, decât aceea a unui enunţ care este tot atât de plauzibil ca şi negaţia
sa; mai mult, despre care «se demonstrează», în cadrul unui anumit sistem,
că este adevărat împreună cu negaţia sa?
Este interesant de observat că această accepţie particulară a termenului paradox
a pătruns cu mare întârziere în rândul nespecialiştilor […]. Aceasta, în ciuda
faptului că situaţii paradoxale au fost puse în evidenţă încă din Antichitate. Ele
erau numite aporii (în greacă, aporia = difi cultate, nesiguranţă). Au rămas
celebre aporiile lui Zenon (din Eleea), dintre care aceea privind mişcarea este
cea mai importantă. Astfel, un paradox al lui Zenon pretinde că Ahile, cel iute
de picior, urmărind o broască ţestoasă, n-o va putea ajunge din urmă, chiar
dacă se deplasează mai repede decât ea. […]
Eubulide (din Millet), elev al lui Euclid, întemeietorul şcolii megarice, este autorul
unor paradoxuri celebre, dintre care vom aminti: paradoxul mincinosului
(când spun «eu mint», spun adevărul sau mint? Nu e greu de văzut că, dacă
spun adevărul, atunci mint, iar dacă mint, spun adevărul) şi paradoxul
grămezii (dacă n boabe de grâu sunt necesare pentru a forma o grămadă,
atunci n-1 boabe nu mai formează o grămadă, în contradicţie cu faptul că, dacă
dintr-o grămadă elimin un bob, obţin tot o grămadă). Echivalent cu paradoxul
grămezii este paradoxul chelului: dacă n fi re de păr sunt necesare pentru a nu fi considerat un om chel, atunci un om cu n-1 fi re de păr este chel, în contradicţie cu
faptul că pierderea unui fi r de păr nu e sufi cientă pentru a deveni chel.
Paradoxul mincinosului avea să fi e explicat abia în vremea noastră, prin confuzia
dintre două niveluri distincte ale comunicării umane: limbajul-obiect şi
metalimbajul […]. Enunţul «eu mint» se referă la o stare de fapt (acţiunea de
a minţi), deci se constituie la nivelul limbajului-obiect. Enunţul mint când
spun «eu mint» nu se mai constituie la nivelul limbajului obiect, ci la cel al
metalimbajului, deoarece nu se mai referă la o stare de fapt, ci la enunţul «eu
mint». Distincţia dintre limbaj-obiect şi metalimbaj a fost introdusă explicit
abia în 1933 (de către Alfred Tarski, în Conceptul de adevăr în limbajele
formalizate), chiar dacă a fost pregătită de numeroase contribuţii anterioare.”